Album: Desteapta-te, crestine!
.jpg)
De ce ne place să ne denigrăm semenii atât de mult încât acest lucru creează chiar o plăcere a bârfei? În fond și la urma urmei ce avem noi cu greșeala, neputința sau păcatul altuia? Nu ne este viața noastră de ajuns? Se pare că nu! Viața noastră nu ne este de ajuns, pentru simplul fapt că viața noastră… nu există. Trăim prin telenovele, dramele altora, ştirile de la ora 5. Asta ar fi o primă posibilă explicație a interesului față de curtea și caprele vecinilor noștri, deși ale noastre stau flămânde prin stână. Insatisfacția și frustrarea din viața noastră sunt atât de adânci, încât doar neputinţele, nenorocirea şi probleme altora ne-o face mai suportabilă. Pentru că, nu-i asa?, sunt alții și mai proști, incapabili, nepricepuți sau fără noroc decât noi, iar noi nu pălim prin comparație.
Şi ca distanțarea să fie și mai mare, lauda de sine cu privire la realizările noastre (pe care nu le-am flutura în vânt dacă am fi chiar așa de capabili de a le repeta) ne transferă virtual pe o treaptă superioară de pe podium. Bineînțeles că nu are nicio importanță dacă persoana pe care dorim să o reducem mental la dimensiuni infinitezimale are sau nu calități și realizări demne de luat în seamă ori care să ne îndemne la acțiune, pentru că nu avem exercițiul aprecierii, mulțumirii și al stabilirii de modele de urmat.
Explicația spirituală însă este mai simplă. Batjocoritorul și acuzatorul oamenilor în fața Lui Dumnezeu, cel care din pricina îngâmfării sale a fost izgonit din prezența Domnului, vrăjmașul nostru de moarte – diavolul, are o influență asupra firii noastre decăzute, imprimându-i acesteia plăcerea denigrării care-i este caracteristică.
Cel mândru și trufaș se cheamă batjocoritor: el lucrează cu aprinderea îngâmfării.
Această realitate ne transmite un mesaj clar cu privire la statutul nostru de agenți ai dușmanului spiritual care îi împlinesc misiunea în momentele în care suntem stăpâniți de duhuri ale bârfei și mândriei.
Cu cât ne identificăm mai mult cu firea noastră căzută în neputință, cu atât asemănarea cu cel rău devine mai clară. Atât de clară poate fi uneori, încât Mântuitorul a sugerat ideea filiației spirituale care-l are drept sursă pe diavol în cazul unora dintre persoanele care-l înconjurau la un moment dat:
Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.
Să mai menţionez că unica scăpare, vindecare de aceste cumplite afecţiuni duhovniceşti vine prin Isus Hristos?
Pentru cine se îndoieşte de această rezolvare lansez îndemnul de a-şi aprecia începând de astăzi semenii cu fiecare ocazie, indiferent de performanţe, de a le mulţumi indiferent de gest şi a-i iubi întorcând obrazul celălalt după fiecare palmă pe care-o primesc.
Pentru mai multe informaţii
https://www.facebook.com/groups/IsusHristos.e.DomnulAleluia/
https://www.facebook.com/DigitalPhotographyWallpapers
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen