LEGăMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU AVRAAM, ISAAC ŞI IACOV

LEGăMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU AVRAAM, ISAAC ŞI IACOV

Gen. 26:3-5 „Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine, şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale, şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam. Iţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduielile Mele, şi legile Mele."

NATURA LEGăMÂNTULUI. Relaţia lui Dumnezeu cu poporul Său este descrisă peste tot în Biblie în termenii unui „legământ". Cuvântul „legământ" apare prima oară în Gen. 6:18 şi se extinde în Noul Testament, unde Dumnezeu a făcut un Nou Legământ cu omenirea în Isus Hristos (vezi articolul VECHIUL LEGăMÂNT ŞI NOUL LEGăMÂNT,). înţelegând legământul lui Dumnezeu cu patriarhii (Avraam, Isaac si Iacov), învăţăm despre felul în care Dumnezeu doreşte să trăim relaţia noastră cu El în cadrul legământului.

(1) Numele special al Dumnezeului legământului, aşa cum este el revelat în Biblie, este Yahweh (tradus ca „domn"; vezi Gen. 2:4, nota; Ex. 3:14, nota). Inerentă în acest nume legat de legământ, este bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, grija Lui mântuitoare pentru neamul omenesc, prezenţa Sa loială plină de credincioşie alături de poporul Său, şi dorinţa Sa de a fi în părtăşie cu ei şi de a fi Domnul lor.

(2) Promisiunea fundamentală a legământului este făgăduinţa Domnului: Eu voi fi Dumnezeul tău şi Dumnezeul seminţei tale după tine (vezi Gen. 17:7, nota). Pe această făgăduinţă se bazează toate celelalte promisiuni care reprezintă o parte a legământului. Aceasta înseamnă că Dumnezeu se leagă cu fermitate fată de cei din poporul Său credincios să fie Dumnezeul lor şi că harul, ocrotirea, bunătatea şi binecuvântarea Sa sunt date în dragoste (compară cu Ier. 11:4; 24:7; 30:22; 32:38; Ez. 11:20; 36:28; Zah. 8:8).

(3) Ultimul scop al legământului lui Dumnezeu cu omenirea a fost să aducă mântuirea nu numai unei singure naţiuni (Israel) ci întregului neam ome-nesc.Dumnezeu îi făgăduise deja lui Avraam că în el toate familiile pământului vor fi binecuvântate (Gen. 12:3; 18:18; 22:18; compară cu 26:4). Dumnezeu a extins harul legământului Său la poporul lui Israel ca ei să poată fi Lumina neamurilor (Is. 49:6; compară cu 42:6). Acest legământ a fost împlinit prin venirea Domnului Isus Hristos ca Răscumpărător, în momentul când creştinii au început să răspândească mesajul Evangheliei în toată lumea (vezi Luca 2:32; Fapte 13:46,47; Gal. 3:8-14).

(4) In diversele prevederi ale legământului pe care Dumnezeu le-a făcut cu oamenii pe parcursul întregii Scripturi, sunt prezente două principii:

(a) Dumnezeu sin-gur a stabilit făgăduinţele şi obligaţiile acestui legământ, şi

(b) oamenii trebuie să le accepte în credinţă plină de supunere. In câteva cazuri Dumnezeu a conturat chiar de la început făgăduinţele şi responsabilităţile pentru ambele părţi (vezi articolul LEGă­MÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELIŢII, ); n-a existat însă nici un moment în care oamenii să poată negocia cu Dumnezeu asupra prevederilor legământului.

LEGăMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU AVRAAM.

(1) Când Dumnezeu a încheiat legământul de părtăşie cu Avraam (vezi Gen. 15), El i-a făcut în mod explicit câteva promisiuni: Dumnezeu va fi pentru Avraam scut si răsplată (Gen. 15:1), el va avea mulţi descendenţi (Gen. 15:5) şi ţara Canaanului va fi moştenirea lui (Gen. 15:7; vezi Gen. 15:6, nota; 17:8; compară de asemenea cu 12:1-3; vezi articolul CHEMAREA LUI AVRAM, ).

(2) Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să răspundă cu credinţă la aceste promisiuni, să le accepte şi să se încreadă în Dumnezeu ca Domn al său.'Fiindcă el a făcut aşa, Avraam a fost acceptat de Dumnezeu si toate acestea i s-au socotit ca neprihănire (Gen. 15:6) şi a fost întărit într-o părtăşie personală cu El.

(3)Credinţa nu numai că a fost necesară pentru a primi legământul, ci Dumnezeu a cerut, de asemenea, ca Avraam să facă un sincer efort de a fi plăcut Lui printr-o viaţă de ascultare, aceasta fiind o condiţie a continuării binecuvântărilor legământului,

(a) Dumnezeu a cerut ca Avraam să umble înaintea Lui si „sa fie rara prihană" (vezi Gen. 17:1, nota). Cu alte cuvinte, dacă credinţa sa nu ar fi fost însoţită de ascultare (compară cu Rom. 1:5), Avraam n-ar mai fi fost apt să participe la scopurile veşnice ale lui Dumnezeu,

(b) într-o anumită împrejurare, Dumnezeu 1-a încercat pe Avraam poruncindu-i să-1 jertfească pe fiul său Isaac. Avraam a trecut testul şi, prin urmare, Dumnezeu a promis să menţină legământul Său cu el (vezi Gen. 22:18, nota),

(c) Dumnezeu i-a spus lui Isaac în termeni precişi că binecuvântările legământului erau încă în vigoare şi vor fi trecute asupra lui, pentru că Avraam a ascultat de El şi a păzit poruncile Sale (Gen. 26:4, 5).

(4) Dumnezeu a poruncit, în mod explicit, lui Avraam şi urmaşilor săi să aibă grijă ca fiecare nou-născut de parte bărbătească din casa să să fie tăiat împrejur (Gen. 17:9-13). Dumnezeu a arătat şi în continuare că orice bărbat care nu a fost tăiat împrejur va fi îndepărtat din mijlocul poporului lui Dumnezeu (Gen. 17:14), deoarece el a călcat legământul. Cu alte cuvinte, refuzul de a asculta de Dumnezeu va conduce la încetarea binecuvântărilor legământului.

(5) Legământul lui Dumnezeu cu Avraam a fost numit un „legământ veşnic" (Gen. 17:7). Dumnezeu a intenţionat ca legământul să fie permanent. Totuşi, el va fi rupt de urmaşii lui Avraam, astfel că Dumnezeu nu va mai fi legat de promisiunile Sale. De exemplu, promisiunea Sa că ţara Canaanului va fi o posesiune veşnică pentru Avraam şi urmaşii săi (Gen. 17:8) a fost încălcată prin apostazia lui Israelşi necredincioşia lui Iuda cat si prin refuzul lor de a asculta de legea lui Dumnezeu (Is. 24:5; Ier.31:32); astfel Israel a fost dus în robie în Asiria (II împ. 17), în timp ce Iuda a fost dus mai târziu captiv în Babilon (vezi II împ. 25; II Cron. 36; Ier. 11:1-17; Ez. 17:16-21).

LEGăMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISAAC.

(1) Dumnezeu a urmărit să stabilească legământul avraamic cu fiecare generaţie care i-a succedat, începând cu fiul lui Avraam, Isaac (vezi Gen. 17:21). Cu alte cuvinte, nu era suficient faptul că Isaac a avut ca tată pe Avraam; el trebuia de asemenea să accepte promisiunile lui Dumnezeu, prin credinţă. Numai după aceea putea Dumnezeu să spună: „Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi sămânţa" (Gen. 26:24).

(2) În primii douăzeci de ani ai căsniciei lor, Isaac şi Rebeca nu au avut copii (compară cu Gen. 25:20, 26). Pântecele Rebecăi nu a fost deschis până ce Isaac nu s-a rugat cu stăruinţă Domnului pentru ca soţia lui să poată zămisli un copil. Această rugăciune care a primit răspuns demonstrează că împlinirea legământului nu s-a realizat prin mijloace naturale, ci numai prin lucrarea plină de îndurare a lui Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunea şi cererea lui Isaac (Gen. 25:21, nota).

(3) Isaac trebuia, de asemenea, să fie ascultător în vederea continuării binecuvântărilor legământului. Când o secetă a lovit ţara Canaanului, de exemplu, Dumnezeu i-a spus lui Isaac să nu coboare în Egipt ci să rămână unde se afla. Dacă el asculta de Dumnezeu, Dumnezeu îi promitea: „voi ţine jurământul pe care 1-am făcut tatălui tău Avraam" (Gen. 26:3; vezi 26:5, nota).

LEGăMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU IACOV.

(1) Isaac şi Rebeca au avut doi copii, Esau si Iacov, în mod normal, nimeni nu s-ar fi aşteptat ca binecuvântările legământului să fie trecute mai departe, de la primul născut, adică de la Esau. Dar Dumnezeu a descoperit Rebecăi că cel mai mare din gemenii ei va sluji celui mai mic şi Esau însuşi a nesocotit dreptul de întâi născut (vezi Gen. 25:31, nota). Mai mult, el a arătat indiferentă faţă de standardele de neprihănire ale părinţilor săi prin faptul că s-a căsătorit cu două femei care nu se închinau adevăratului Dumnezeu. Pe scurt, Esau nu a arătat interes pentru binecuvântările legământului lui Dumnezeu. Prin urmare, Iacov care a dorit binecuvântările spirituale ale viitorului, a primit făgăduinţele în locul lui Esau (Gen. 28:13-15).

(2) Aşa cum a fost cu Avraam şi Isaac, păstrarea legământului făcut cu Iacov a pretins din partea acestuia ascultarea credinţei (Rom. 1:5). Mult timp, acest patriarh a depins de propria sa ingeniozitate pentru a supravieţui şi a reuşi. Doar când Iacov, în final, a ascultat de porunca şi voia Domnului (Gen." 31:13) de a părăsi Haranul şi de a se întoarce în ţara promisă â Canaanului şi, mai precis, de a merge la Betel (Gen. 35:1-7), Dumnezeu a reînnoit faţă de el făgăduinţele făcute lui Avraam (Gen. 35:9-13), Pentru mai multe amănunte cu privire la legământ, vezi articolul LEGăMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU ISRAELITII.