Cine este cel mai mare?

Cine este cel mai mare?

Gândiţi-vă la ucenicii Domnului. Au fost martorii minunilor dumnezeieşti pe care Domnul nostru le-a făcut. Au văzut marea liniştindu-se - la porunca LUI, au văzut îndrăcitul eliberat - la porunca LUI, au văzut ologii umblând, surzii auzind, orbii căpătându-şi vederea, mulţimile săturate.

L-au văzut pe EL. Au umblat cu EL, au stat de vorbă cu EL, L-au văzut faţă în faţă. Trei dintre ei au văzut chiar şi "Schimbarea la faţă", când Domnul Isus Cristos stătea de vorba cu Moise şi Ilie (Legea şi Prorocii), iar Dumnezeu spunea din cer: "Acesta este Fiul meu prea iubit, de El să ascultaţi".

Ucenicii sunt atât de uimiţi încât Petru - cu stilu-i caracteristic - le propune să imortalizeze acel moment (din existenţa universului creat "Din El, prin El şi pentru El") şi să-l închidă în 3 colibe.

Dacă n-aţi şti continuarea, ce aţi spune? "Cu siguranţă oamenii aceştia - ucenicii LUI - au ajuns la sfinţenia pe care o pretinde Dumnezeu de la orice om. Cu siguranţă că ei nu mai sunt interesaţi de cele materiale, de micile "răutăţi" ale vieţii." Aşa credeţi că gândeau ucenicii? Da de unde! Ştiţi ce-i durea pe ei cel mai tare? Ştiţi ce-i frământă pe ei? CINE ESTE CEL MAI MARE?

Cine este cel mai mare - era problema lor. Abia după ce L-au văzut răstignit - în locul lor, din dragoste pentru ei - au priceput... CINE este cel mai mare.

Cine este "cel mai mare" în viaţa ta? Serviciul tău, cariera ta, şcoală ta, maşina, hainele, casa, calculatorul, televizorul, aurul tău, argintul tău, bogăţia ta?

„Aruncă dar aurul în ţărână, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor! Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta. Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta." Iov 22:24-26

Dacă L-am văzut pe EL în toata splendoarea şi frumuseţea LUI, în desăvârşirea şi sfinţenia LUI, şi totuşi... mă lupt ca "EU" să fie răspunsul la întrebarea "Cine este cel mai mare?", cred că este bine să-mi amintesc ce spune Ioan Botezătorul: "Trebuie ca EL să crească, iar eu să mă micşorez."

Mai mult decât atât, dacă îl văd pe EL în fiecare din fraţii mei, atunci înţeleg clar faţă de cine trebuie ca eu să mă micşorez, iar El să crească.

Ei să crească - fraţii mei, pentru care a murit Cristos, iar eu să mă micşorez.

Atunci voi înţelege că "celor smeriţi, El le dă har", atunci va fi "Cristos în voi - nădejdea Slavei", iar cei din jurul meu vor pricepe că L-am văzut, că Îl văd în fiecare zi şi stau de vorbă cu EL în fiecare zi, şi că "mi-e scârba de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă" (Iov 42:6).

Vor înţelege toţi că "nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine".

Concluzie-întrebare: Ucenicii au avut toate atuurile, au participat la toate "lecţiile", şi totuşi... ştia Apostolul Pavel de ce zicea: "Cine crede că sta în picioare, să ia seama să nu cadă."

Dacă ei, care au fost muritorii cei mai apropiaţi de VIAŢĂ, au avut aceste experienţe, cum oare ar trebui să fim noi?

Cât timp am petrecut azi, ieri, alaltăieri cu EL, stând de vorbă cu EL, în rugăciune şi adorare, studiind Biblia? Şi cât timp am cheltuit pentru "restul"...? Dacă raportul este 15 ore pe zi cu "restul" şi 10 minute cu EL... atunci cine este cel mai mare în viaţa mea?