CHEMAREA LUI AVRAM

CHEMAREA LUI AVRAM

Gen. 12:1-3 „Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, si din casa tatălui tău, si vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine".



Cu chemarea lui Avram (numit mai târziu Avraam, vezi Gen. 17:5), aşa cum este prezentată în Genesa 12, începe un nou capitol în Vechiul Testament, privitor la scopul lui Dumnezeu de a răscumpăra şi mântui omenirea. Dumnezeu a dorit să aibă un om care să-L cunoască şi să-I slujească cu credinţă devotată. Din acest om va descinde o familie care va cunoaşte, va învăţa şi va păzi căile Domnului (vezi Gen. 18:19). Din această familie urma să apară un neam ales care trebuia să fie despărţit de căile păcă­toase ale altor popoare, pentru a face voia lui Dumnezeu. Din acest neam urma să vină Isus Hristos, Mântuitorul lumii, „sămânţa" promisă a femeii (vezi Gen. 3:15, ; Gal. 3:8, 16, 18). Din chemarea lui Avraam pot fi deduse câteva principii importante.

(1) Chemarea lui Avraam a implicat despărţirea lui de ţara sa, de poporul său şi de familia sa (Gen. 12:1) pentru a deveni străin şi călător pe pământ (Evr. 11:13). Dumnezeu instituia în Avraam principiul important potrivit căruia poporul Său trebuia să se despartă de tot ce împiedică realizarea scopului Său pentru vieţile lor (vezi articolele SEPARAREA SPIRITUALă A CREDINCIOŞILOR, şi RELAŢIA CREŞTINULUI CU LUMEA, ).

(2) Dumnezeu a promis lui Avraam o ţară, un neam mare — prin urmaşii săi — şi o binecuvântare care se va răsfrânge peste toate popoarele pământului (Gen. 12:2,3). Noul Testament învaţă în mod limpede că ultimul element al acestei făgăduinţe este împlinit în proclamarea misionară a Evangheliei lui Hristos (Fapte 3:25; Gal. 3:8).

(3) Mai mult, chemarea lui Avraam a implicat nu numai o ţară pământească, ci şi una cerească. Viziunea sa a ajuns să întrevadă o casă finală nu pe pământ, ci în cer, şi o cetate al cărei arhitect şi ziditor era Dumnezeu. De acum încolo, Avraam a dorit şi a căutat o patrie cereasca unde să poată trăi pentru totdeauna cu Dumnezeul său în neprihănire, bucurie şi pace (Evr. 11:9, 10, 14-16; compară cu Apoc. 21:1-4; 22:1-5). Până atunci el va fi un străin şi un călător pe pământ (Evr. 11:9, 13).

(4) Chemarea lui Avraam conţinea nu numai făgăduinţe, ci, de asemenea, şi obligaţii. Dumnezeu a cerut de la Avraam atât ascultarea cât şi să I se încredinţeze
Lui ca Domn, pentru a primi ceea ce i se promisese. Ascultarea şi încredinţarea impuneau: (a) încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, chiar când împlinirea făgăduinţelor părea, omeneşte, imposibilă (Gen. 15:1- 6; 18:10-14), (b) ascultarea de porunca iui Dumnezeu de a părăsi casa sa (Gen. 12:4; Evr. 11:8), şi (c) o străduinţă sinceră de a trăi o viaţă fără prihană (Gen. 17:1,2).

(5) Făgăduinţa lui Dumnezeu făcută lui Avraam şi binecuvântarea acordată lui s-a extins nu numai la urmaşii lui trupeşti (adică iudeii care cred), ci, de asemenea,
la toţi care au credinţă adevărată (Gen. 12:3), îl primesc şi-L urmează pe Isus Hristos adevărata „sămânţă" a lui Avraam (vezi Gal. 3:14, 16). Toţi cei care au o credinţă asemănătoare cu a lui Avraam sunt „copiii lui Avraam" (Gal. 3:7) şi sunt binecu­vântaţi împreună cu el (Gal. 3:9). Ei devin moştenitorii lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei (Gal. 3:29), care include primirea prin credinţă a „duhului făgăduit" în Hristos Isus (vezi Gal. 3:14).

(6) Fiindcă Avraam a avut o credinţă în Dumnezeu manifestată prin ascultare, el este socotit cel mai însemnat exemplu al adevăratei credinţe mântuitoare (compară cu Gen. 15:6; Rom. 4:1-5, 16-24; Gal. 3:6-9; Evr. 11:8-19; Iac. 2:21-23; vezi Gen.15:6, ). Din punct de vedere biblic, orice credinţă în Isus Hristos ca Mântuitor care nu implică ascultarea de El ca Domn, nu este felul de credinţă pe care a avut-o Avraam şi astfel ea nu reprezintă adevărata credinţă mântuitoare (vezi Ioan 3:36; vezi articolul CREDINŢă ŞI HAR,)