Lupta impotriva Satanei
Autor: Ivan
1. Să fii mereu treaz.
2. Mereu să veghezi, mereu să fii la postul de slujbă a lui DUMNEZEU.
Am studiat Teologia generală, Teologia parţială, Teologia greacă, Apostolicismul, Istoria Bisericilor, Biserica şi Dreptul, Biserica şi Muzica, serviciul divin în biserici, liturghia primilor ani, Catehismul Creştin, adânc am studiat Talmudul, Coranul, Visionismul, căile de evanghelizare şi multe, multe alte cărţi. Toate acestea m-au asigurat cu perfectă dreptate că Isus este Fiu de Dumnezeu, a murit pe cruce şi a înviat a treia zi şi s-a înălţat la Tatăl în ceruri. După o muncă înverşunată de 10 ani L-am cunoscut de aproape pe Dumnezeu, pe Isus Hristos şi am devenit ucenicul Lor pe pământ. De data aceasta l-am cunoscut bine şi pe vrăjmaşul omenirii, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al lui Isus Hristos. Vrăjmaşul este Diavolul cu toţi agenţii lui şi cu oamenii care benevol şi voluntar îl servesc pe el. Răsplata vrăjmaşului este moartea veşnică. De data aceasta mă rugam la Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus Hristos să-mi dea toată armătura de luptă cu Diavolul. Dumnezeu mi-a făcut descoperit metodele de luptă cu Diavolul, formele de luptă, armătura care trebuie folosită, până când să luptăm. Metodele de luptă cu Satana sunt diferite. Una din primele metode de luptă cu el este să te opui lui cu toată înţelepciunea, puterea şi rezistenţa ta. A te opune Satanei înseamnă a renunţa categoric să îndeplineşti dorinţele lui ori de câte ori te încearcă să-i slujeşti lui prin diferite forme şi metode. Chiar prin cei mai buni prieteni vine la tine să-i slujeşti lui. Vine cu o poftă arzătoare, cu o dorinţă de a-ţi aduce o veste rea, un răspuns nepotrivit că poate totuşi te va înciuda şi atunci vei rosti cuvinte nepotrivite pe care el le înregistrează. Iţi aduce toate poftele firii pământeşti, poftele lumii, caută să-ţi aducă chiar şi câştig, bucurie, dar ţine minte căci te costă scump din pricină că nu ţi le dă cinstii, te face să renunţi cât de puţin la credinţa adevărată şi să-i slujeşti lui măcar cu o vorbă de la început, apoi cu o faptă şi pe urmă ştie precis că eşti al lui. Când vine Satana cu ispita, imediat declară-i război, cazi pe genunchi şi roagă-te lui Dumnezeu cu voce tare, dacă e posibil ca să audă el că-i slujeşti lui Dumnezeu. In timpul acesta te lasă, apoi vine din nou. Atunci anunţă-L pe Dumnezeu că stai în post şi rugăciune. Că stai în post şi rugăciune nu trebuie să trâmbiţezi pretutindeni, că Satana va găsi altă metodă, dar fă-l de râs pe Satana că el nu ştie nimic despre planurile tale. Domnul Isus Hristos ne-a spus că cu post şi rugăciune scoatem din inimă, din casă, din familie orice soi de draci. Imediat devenim biruitori, căci îl avem pe Domnul Slavei, care a biruit lumea, moartea, iadul şi puterea Satanei. Imediat când îţi vine un gând, descifrează adresa ca să ştii de unde vine şi de la cine vine. Dacă îţi vin gânduri bune, blânde, de rugăciune, de post, de milostenie, de răbdare, de îndelunga răbdare, de-a citi Biblia, de-a merge la adunare, de-a pune bani la colectă, de-a ajuta pe săraci, de-a cânta spre slava lui Dumnezeu, de-a recita o poezie, de-a mijloci pentru cineva, de-a vesti împărăţia lui Dumnezeu, de-a vorbi despre Isus Hristos, adică ori ce gând care fiind realizat aduce zidire, întărire pentru sufletul tău, pentru alte suflete, să ştii negreşit că vine de la Dumnezeu Tatăl. Slăvit să fie El în veci de veci. Amin.
De îţi vin gânduri de-a vorbi pe cineva de rău, de-a urî. de-a spune lucruri spre ruina ta ori a altui suflet, gânduri să nu mergi la adunare că nici cutare sau cutare nu vine regulat, să nu posteşti, că mulţi creştini nu postesc şi alte gânduri de felul acesta, negreşit vin de la Satana. Declară-i război, că eşti fiu de Dumnezeu (l Ioan 3, 1-2)
Trebuie să ştii că Dumnezeu care este de trei ori sfânt te sfinţeşte mereu ca să-ţi păstrezi trupul, sufletul şi duhul în sfinţenie până vine Isus Hristos să ne ia la El în slavă (l Tes. 5, 23) Nu uita frate, nu uita soră să iei cu tine sabia cu două tăişuri, care taie ori ce este rău şi nu este după placul lui Dumnezeu. Această sabie să fie mereu cu tine. Ştii tu care este sabia ta? Nu este sabia ce-o purta Petru, dar este sabia ce-o purta Mântuitorul nostru Isus Hristos, Biblia, Ori unde ai fi şi în orice moment să ai la tine Biblia de care grozav se teme Diavolul. Prin Biblie îl descoperim pe Diavol, puterea lui, planul lui, sfârşitul lui. Ea este cuvântul lui Dumnezeu care ne dă puterea de-a ne împotrivi. Când citeşti Biblia Satana pleacă ruşinat de la tine. Nu uita să-ţi încingi mijlocul. A încinge mijlocul înseamnă a fi pus în slujba lui Dumnezeu, a avea o credinţă neclintită, care nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Să-ţi îmbraci hainele neprihănirii care sunt faptele neprihănirii, trăirea ta să fie o lumină, să ai roade bune, adică roadele Duhului Sfânt. Să ştie nu numai Diavolul, dar să ştie toţi că tu eşti credincios, îi slujeşti lui Dumnezeu, eşti un bun şi înţelept rob în via lui Dumnezeu, că răsplata ta este viaţa veşnică.
Îmi amintesc mereu de cuvintele părinţilor, care îmi spuneau să mă feresc de prooroci mincinoşi. În viaţa de creştin am întâlnit mulţi prooroci oameni a lui Dumnezeu, dar am întâlnit şi prooroci mincinoşi. Ei se cunosc după roadele lor, că aşa ne învaţă Biblia. Să cercetaţi totul şi să luaţi ce este bun, dar pe proorocii mincinoşi o să-i cunoaşteţi după roadele lor. Roadele lor sunt: pizma, ura, mândria, iubirea de sine, încearcă să ghicească, prezic viitorul....etc.
Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.
EFESENI 2, 19-22
Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.”
MALEAHI 3, 16-18
Să veghem dar în tot timpul să nu ne prindă Somnul.
Vegheaţi, pentru că El vine cu răsplata.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen