Cine se potriveşte cu cine?

Cine se potriveşte cu cine?

   Pentru moment, să lăsăm deoparte aspectul exterior - chiar dacă el este atât de important între tineri. Noi dorim însă mai mult. Ne interesează o potrivire, o armonizare pe tărâm sufletesc. Unele principii de bază ne vor fi de folos să abordăm problema.

   Ambele situaţii sunt de fapt posibile: doi oameni foarte deosebiţi, chiar opuşi, se pot completa în mod armonios, în timp ce alţi doi oameni - tot nişte firi opuse - nu se înţeleg deloc. Sau există parteneri asemănători, care trăiesc în armonie, în timp ce alţi doi oameni, apropiaţi ca şi caractere, găsesc că acest lucru îi frustrează. Cum poate fi explicat acest lucru?

   În mod evident, încercarea de a uni doi oameni pe baza unor scheme psihologice eşuează din start. Nu există nici o reţetă general valabilă. Ceea ce noi considerăm a fi o armonie, o potrivire sufletească, depinde mai degrabă de felul în care abordăm o prietenie şi o întreţinem.

   Dacă este vorba de o prietenie care are ca scop căsătoria, atunci natura, felul, temperamentul celuilalt trebuie să acţioneze efectiv în mod simpatic şi plăcut. Dacă o anumită persoană are un caracter care, după un timp, te calcă pe nervi, atunci în mod natural este blocată o relaţie mai profundă, şi trebuie ţinut cont de acest lucru; lucru valabil chiar dacă celălalt are o înfăţişare cu adevărat plăcută.

   Din nefericire, în cadrul alegerii partenerului, acest principiu este adesea împins într-un plan inferior. Este ignorată raţiunea pentru simplul fapt că cineva este atât de fascinat de trupul celuilalt. Dar atenţie! În clipa în care astfel de parteneri s-au căsătorit şi s-au obişnuit cu înfăţişarea partenerului şi cu atracţia trupească, caracterul şi temperamentul celuilalt vor ieşi cu siguranţă iarăşi în prim plan. Atunci "călcatul reciproc pe nervi" va creşte într-o asemenea măsură încât însuşirile exterioare, care anterior fuseseră admirate, au dintr-o dată un efect negativ.

Sentimente diferite

   Bineînţeles că este bine să se ştie ce înclinaţii are celălalt, însă eu pun prea puţin preţ pe încercarea de a consulta diverse constelaţii psihologice pentru a afla dacă există o potrivire între două persoane. De exemplu, un tip sanguin se potriveşte mai bine cu unul coleric sau cu unul melancolic? Sau o persoană introvertită se potriveşte mai bine cu una extravertită sau tot cu una introvertită?

   Ceea ce noi percepem ca fiind o "potrivire lăuntrică", depinde mai ales de aptitudinile sufleteşti de care am vorbit deja.

   Chiar un om care percepe multe lucruri altfel decât noi, ne oferă posibilitatea de a ne lărgi propriul orizont, învăţând să-l înţelegem tot mai bine.

   Pentru a ne putea închipui mai bine această situaţie, să numim unul din tipurile de caracter ca fiind cel emoţional vertical, iar pe celălalt emoţional orizontal.

   Oamenii tipului orizontal sunt orientaţi mai mult spre înainte. Ei abordează prezentul într-un mod realist, gândesc la viitor, sunt practici, lucizi, obiectivi, hotărâţi, în schimb, au puţin interes şi înţelegere pentru procesele lăuntrice mai profunde, pentru analize ale personalităţii sau experienţe de comuniune valoroase. Ei abia dacă sunt romantici şi din această cauză trec drept reci, închişi sau distanţi.

   Sensibilitatea lor este de fapt la fel de mare ca cea a tipului vertical, însă este dispusă altfel, fiind îndreptată mai degrabă către latura practică a vieţii.

   Dimpotrivă, persoana cu o emotivitate de tip vertical are o trăire sentimentală profundă. "Senzorii" săi lăuntrici captează cele mai diferite semnale (fără însă a le putea întotdeauna înţelege sau interpreta în mod corect).

   Pentru el este de neconceput un mod de viaţă superficial, ca şi o relaţie bazată numai pe o comuniune practică, lucidă. El cunoaşte profunzimile sufleteşti ale unui om, chiar dacă el însuşi nu reuşeşte să le sondeze prea bine pe ale sale. Cu toate acestea, pune mereu în discuţie modul său de a fi şi de a acţiona, îşi analizează propriul punct de vedere, iubeşte semnalele delicate şi subtile de înţelegere, încercând totodată să încadreze o situaţie mai degrabă intuitiv decât logic. Simte nevoia unui schimb profund de idei, să pătrundă în universul trăirilor celuilalt, având totodată şi înclinaţia spre romantism şi visare, dar şi către tensiuni sufleteşti.

   Sensibilitatea acestui tip este îndreptată spre profunzimi (sau şi spre "înălţimi spirituale").

   Ce se întâmplă când se căsătoresc doi oameni similari din punct de vedere emoţional?

   În cazul a două persoane emoţional verticale

   Acestea pot foarte bine să aibă parte de o armonie lăuntrică profundă, însă persistă riscul ca ele să se învârtă tot mai mult în jurul lor şi să fie orbite reciproc în privinţa realităţii cotidiene. Astfel orientaţi, cei doi vor întâmpina greutăţi crescânde în confruntarea cu viaţa sănătoasă, practică şi ca urmare se vor ivi frecuşuri între ei şi se vor îndepărta tot mai mult unul de celălalt. Se vor învinovăţi reciproc, eventual se vor sătura definitiv de "profunzimile sufleteşti" ale celuilalt, care adeseori sunt la fel de încărcate de tensiune şi confuze ca cele proprii.

   După cum deci ne dăm seama, o relaţie în care potrivirea sufletească este deosebit de bine conturată, poate fi armonioasă, dar poate da naştere şi la dezacorduri mergând până la respingere.

   În cazul a două persoane emoţional orizontale

   Şi acestea se pot potrivi în multe lucruri pentru ca astfel să pună câte ceva pe picioare. Însă la ei persistă pericolul ca relaţia lor să degenereze într-o companie la masă şi în pat - fără vreo profunzime sufletească sau vreun zbor spiritual înalt. Acelaşi lucru este valabil şi aici: legătura dintre două tipuri asemănătoare poate fi atât armonioasă, cât şi foarte superficială, banalizându-se şi ducând până la înstrăinare.

   În cazul a două persoane emoţional diferite

   Cea mai mare şansă a unei asemenea legături se află în valoroasa şi importanta lărgire a orizontului, care este modelatoare de personalitate şi pe care amândoi partenerii o pot experimenta, deoarece sensibilitatea celuilalt este atât de diferită de cea proprie. În acest scop este foarte important a-l asculta cu atenţie pe interlocutor, a-l apropia, a învăţa să-l înţelegi şi să-l respecţi, în felul acesta legătura devine într-adevăr o relaţie armonioasă.

   Cu timpul, unul din cei doi va profita de natura practică, realistă a partenerului şi va învăţa să găsească soluţii la care nu ar fi ajuns niciodată singur.

   Celălalt, la rândul lui, poate conferi mai multă profunzime şi o mai bună calitate sensibilităţii sale sufleteşti, împărtăşind partenerului sentimentele şi gândurile sale şi exersând în încercarea de a-l înţelege.

   Experienţa arată că cele mai mari greutăţi apar atunci când partenerul mai sensibil nu este luat în serios sau nu se simte înţeles de către cel mai raţional, în "profunzimea sa sufletească" el se simte singur şi, mai ales, aşteaptă în zadar să afle aceeaşi profunzime şi la celălalt. Partenerul mai raţional poate căpăta, prin discuţia comună, mai multă înţelegere pentru celălalt, cu toate acestea nu va sesiza niciodată pe deplin "profunzimea" acestuia.

   De aceea este determinant aspectul că o persoană emoţional verticală devine întotdeauna conştientă că ceea ce pe ea o mişcă profund, nu va fi perceput cu aceeaşi intensitate de către partener. Ea nu poate decât să spere că celălalt va încerca s-o înţeleagă. Speranţele şi aşteptările false în acest sens au un efect distrugător asupra relaţiei respective.

   Persoana emoţional orizontală, pe de altă parte, se va simţi repede suprasolicitată când va fi vorba de anumite discuţii "angajante" şi "profunde". Ca persoană având cu totul alte simţiri, ea se va putea considera ca fiind respinsă sau exclusă.

   La ce ne ajută aceste gânduri în viaţa noastră personală? Cred că în privinţa alegerii partenerului -atât în cadrul contrastelor extreme, cât şi al unei asemănări prea mari - este foarte oportună prudenţa; ba chiar ar fi indicată evitarea aprofundării unei relaţii în general. Am constatat că în cazul contrastelor prea puternice, acestea pot reprezenta o provocare mult prea gravă pentru individ şi există riscul de a nu ajunge niciodată la o înţelegere reciprocă reală. Prea marea asemănare, dimpotrivă, ascunde tendinţa unei respingeri lăuntrice şi poate duce la o superficialitate supărătoare, fiindcă lipsesc completarea şi tensiunea necesare, care reprezintă amândouă un imbold spre învăţare şi creştere.