Album: Pe calea adevărului, spre viața veșnică
Referințe Numeri 14:33 | Iov 31:1 | Proverbele 5:19-23 | Ieremia 23:10 | Iona 3:10 | 1 Corinteni 6:18 | Efeseni 2:1-5 | 1 Timotei 4:1 | Evrei 10:29 | Iacov 5:16 | Apocalipsa 2:22-23
Te iubesc... INTERZIS!
Au nu știți că sfinții vor judeca lumea? (1 Corinteni 6:2)
Majoritatea. Spiritul de turmă. Gașca. Apartenența la grup. Ce îți spun toate cuvintele astea? Mie îmi descriu integrarea în (nu Absolut, Slavă Domnului!) societate, în general... Nu ar trebui să fie ceva rău, așa-i? Însă, ia în calcul și riscul. Posibilitatea de a face, simți sau gândi ceva greșit, doar pentru că restul face, simte sau gândește la fel.
Lumea în care trăim dictează noi reguli, norme și moduri de a trăi. Dacă ești cu picioarele pe pământ, atunci cu siguranță știi că normalitatea, bunul-simț, disciplina sau respectul nu se mai încadrează în peisaj. Drept urmare, se adeveresc tot mai des previziunile Bibliei, care spune, încă de acum 2.000 de ani, că unii se vor depărta de la credință și vor prefera căile rele (1 Timotei 4:1).
Asist cu dezgust și teamă la normalizarea unor stiluri de viață condamnabile și periculoase. Dacă ne uităm în Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel le găsim pe cele mai frecvente și mai mari dintre toate. Vreau să mă opresc doar la primul, deoarece mi se pare de departe cel mai răspândit.
Curvia este, în ziua de azi, un mod de viață apreciat, recomandat și întreținut. Să trăiești cu o altă persoană, în afara căsătoriei, nu mai atrage priviri urâte din partea cunoscuților și nici nu mai provoacă rușine, așa cum se întâmpla în trecut, când oamenii mai aveau un strop de frică de Dumnezeu și un dram de demnitate față de propria persoană până la urmă.
„E bine să vă cunoașteți înainte!” sau „E bine să fiți siguri că vă potriviți!” sunt doar câteva dintre încurajările oferite de așa-zișii prieteni sau chiar de medicii care nu se dau în lături de la a-și sfătui pacienții să aibă un partener cu care să-și descarce energiile sexuale, sub pretextul protejării sănătății.
În plus, totul în jur strigă SEX, SEX, SEX, SEX, SEX!!! Reclame, panouri publicitare, afișe, de reviste nu mai vorbesc! Mass-media, în general, oferă promiscuitate dimineața, la prânz și seara. Femeile se îmbracă din ce în ce mai sumar, bărbații au început să poarte haine în culori feminine... Nu-i de mirare că oamenii și-au pus conștiința pe Silent și au poftit în casă libertinajul. Oricum, nu-i condamnă nimeni, nu? Doar... toată lumea o face, e vizibil cu ochiul liber!
Oare așa să fie? Chiar toată lumea? Ei bine, există persoane care nu au răspuns pozitiv pornirilor nefirești și nesănătoase (1 Corinteni 6:18), nu au acceptat să probeze viața în doi, nu s-au înscris în cursa către înjosire și nu au primit cu lejeritate eticheta, invizibilă adesea, de curvă sau curvar. Și acești oameni trăiesc în aceeași lume, au aceleași nevoi, tensiuni, frustrări și dorințe. Și ei ar putea fi la fel ca majoritatea. Dar nu sunt, deoarece au înțeles un adevăr esențial: curvia, desfrânarea, sexul în afara căsătoriei, cum vreți să îi spuneți, este un păcat major care va atrage cu sine pedeapsa, mai devreme sau mai târziu (Ieșirea 20:14 și Numerii 14:33). Iar generalizarea acestui mod de a trăi va avea urmări serioase și asupra întregii regiuni unde este aprobat și încurajat (Ieremia 23:10).
Nimeni nu se poate îndreptăți în fața lui Dumnezeu prin scuze ce țin de vremuri, societate, anturaj, sfaturi sau recomandări. Nimeni din această lume nu va putea spune în clipa judecății: „N-am știut!” sau „Toți făceau la fel!”. Orice justificare va pieri în fața Lui.
Un judecător de pe Pământ poate fi înduplecat, mișcat emoțional de o situație, influențat de lipsa unor probe sau chiar mituit, pentru a da verdictul dorit de acuzat. Însă, la Dumnezeu nimic nu va lipsi și nimic nu va fi adăugat. Cartea vieții tale, propria conștiință, va fi deschisă și totul va fi la vedere.
Vei ști atunci ce înseamnă că sfinții vor judeca lumea (1 Corinteni 6:2). Vei încerca să te scuzi, amintindu-i pe toți care au curvit, dar gândul te va purta la persoanele care nu s-au lăsat prinse în lațul diavolului (Iov 31:1). Atunci vei realiza că nu te poți salva de la condamnare și va trebui să plătești veșnic prețul pe care Iisus Hristos îl plătise de mult pentru tine, dar tu I-ai refuzat oferta. Atunci va fi prea târziu să mai spui „Iartă-mă!”, mult prea târziu pentru o nouă șansă (Evrei 10:29).
Dacă citești aceste rânduri și trăiești împreună cu cineva cu care nu te-ai căsătorit, află că astăzi este momentul în care Dumnezeu te așteaptă înapoi pe calea cea dreaptă, a pocăinței, a iertării și a restaurării. El vrea să te îndrepți, să îți sporești credința și să schimbi faptele cele rele cu cele bune, ca să te poată feri de pedeapsă (Iona 3:10) și să te binecuvânteze cu o viață curată și fericită. Însă, dacă alegi să rămâi în desfrânare, pregătește-te pentru ce e mai rău (Apocalipsa 2:22-23).
Sexul nu este un păcat! Este un lucru extraordinar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Chiar El ne spune să ne bucurăm din plin de acest dar minunat (Proverbe 5:19) cu persoana cu care suntem căsătoriți, astfel încât să nu cădem în preacurvie (Proverbe 5:20:23). Tot El ne avertizează să nu furăm startul (adică să întreținem relații sexuale înainte de cununie), deoarece vom suporta consecințele (Evrei 13:4).
Apropie-te, pentru binele tău, de oameni buni, credincioși, de la care ai ce învăța și depărtează-te de toți cei care trăiesc după spiritul de turmă al acestor vremuri. Vei întâlni oameni care au greșit ca tine, dar care au fost sfințiți de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (Efeseni 2:1-5) și oameni care s-au păstrat curați și au biruit lumea. Mergi la biserică, mărturisește-ți păcatele (Iacov 5:16), cere-ți iertare și pășește într-o viață nouă alături de Mântuitorul Iisus Hristos.
Toți greșim cu ceva, important e să ne îndreptăm! (Romani 5:1)
Pentru mai multe informaţii
https://www.facebook.com/groups/IsusHristos.e.DomnulAleluia/
https://www.facebook.com/DigitalPhotographyWallpapers
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen