Cel mai important mijloc al harului
Autor: Watchman Nee
Cel mai important mijloc al harului
Dumnezeu a început să ne dea harul Lui din ziua în care am fost mântuiţi. Modurile prin care putem să primim har de la Dumnezeu se numesc "mijloacele harului". Rugăciunea şi ascultarea unui mesaj sunt două exemple, căci prin ele putem să ne apropiem de Dumnezeu şi să primim har. De-a lungul secolelor, acest termen descriptiv, "mijloacele harului", a fost acceptat în mod universal de Adunare. Primim har prin strângeri, prin mesaje, prin rugăciuni şi aşa mai departe. Dar, în mod sigur, cel mai mare mijloc al harului pe care nu ne putem permite să-l neglijăm este disciplina Duhului Sfânt. Nimic nu poate fi comparat cu acest mijloc al harului - nici rugăciunea, nici citirea Bibliei, nici strângerile, nici mesajele, nici meditaţia, nici lauda. Dintre toate mijloacele harului date de Dumnezeu, se pare că acesta este cel mai important.
Urmărind acest mijloc al harului, putem să vedem cât de departe am mers cu Domnul. Ceea ce experimentăm zilnic, acasă sau la şcoală, la fabrică sau pe drum, este rânduit de Duhul Sfânt spre binele nostru. Dacă nu profităm de acest mare mijloc al harului, suferim pierderi mari. Nici unul din celelalte mijloace nu-l poate înlocui, oricât ar fi de valoroase. Mesajele ne hrănesc, rugăciunea ne restabileşte, Cuvântul lui Dumnezeu ne înviorează şi, ajutându-i pe alţii, ne eliberează duhul. Dar dacă omul nostru din afară rămâne puternic, înaintea tuturor celor cu care venim în contact lăsăm impresia de oameni amestecaţi şi impuri. Cei din jurul nostru vor recunoaşte râvna noastră, dar şi motivele noastre amestecate, dragostea noastră faţă de Domnul, dar şi dragostea noastră de sine. Ei simt că suntem un frate scump, dar totuşi unul dificil, pentru că omul nostru din afară nu a fost zdrobit. Să nu uitam că, deşi suntem zidiţi prin mesaje, rugăciune şi Biblie, cel mai important mijloc de zidire este disciplina Duhului Sfânt.
Prin urmare, din partea noastră trebuie să existe o consacrare deplină, astfel încât să ne supunem la ceea ce porunceşte Duhul Sfânt. O astfel de supunere ne va aduce binecuvântare. Dacă, în schimb, ne certăm cu Dumnezeu şi urmăm propriile noastre înclinaţii, ne vom rătăci. Odată ce ne dăm seama că toate poruncile lui Dumnezeu sunt spre binele nostru - chiar şi lucrurile neplăcute - şi suntem dispuşi să acceptăm aceste măsuri disciplinatorii ce vin de la El, vom vedea modul în care Duhul Sfânt va folosi toate lucrurile pentru a ne transforma.
Pentru mai multe informaţii
https://www.facebook.com/groups/IsusHristos.e.DomnulAleluia/
https://www.facebook.com/DigitalPhotographyWallpapers
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen