În capitolul trei din prima sa epistolă, apostolul Ioan afirnă cu o deosebită exuberanţă şi exaltare următoarele cuvinte: ,,Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi Suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubiţilor, acum Suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat” (v1-3) Aceste versete biblice conţin trei adevăruri majore despre copiii lui Dumnezeu: Primul, este că noi nu doar ne numim copii ai lui Dumnezeu, ci suntem copii ai Lui. Purtăm înăuntrul nostru fire dumnezeiască, natură divină sau dacă vreţi genele lui Dumnezeu. Noi suntem descendenţi ereditari direct din Dumnezeu. Suntem purtători de sămânţă dumnezeiască, şi suntem concepuţi prin Duhul Sfânt. Al doilea adevăr, este că într-o bună zi vom fi ca El, tot aşa cum într-o bună zi, la vârsta maturităţii, şi copilul devine ca Tatăl său. Aici apostolul ne poartă de la realitatea prezentă, la nădejdea viitoare; de la ceea ce suntem deja acum, la ceea ce vom deveni în viitor. Dumnezeu nu ne-a născut din nou, aşa pur şi simplu, că n-a avut altă treabă, ci ca să devenim asemenea Lui. Naşterea din nou este doar o etapă din procesul devenirii noastre ca Dumnezeu, şi are scopul acesta. Al treilea mare adevăr din text, este că omul născut din nou poate fi identificat din preocupările pe care le are. El înţelege, foarte curând, că principala lui menire este să se curăţească dupăcum şi Dumnezeu este curat. Standardul său de sfinţenie este, nici mai mult nici mai puţin decât, Tatăl său. Principala pasiune a vieţii sale este să devină ca Dumnezeu. Dacă eu, am alte standarde decât acestea, înseamnă că n-am în mine sămânţă dumnezeiască, eventual sămânţă religioasă sau morală. În acest caz, sunt doar o imitaţie de creştin, o copie falsă, sau mai simplu spus, nu sunt născut din nou. Aşadar în Biblie avem teste obiective şi precise de verificare a naşterii din nou. Aici lucrurile sunt foarte clare. Copilul ori e viu ori e mort. Nu există loc de a filozofa pe această temă. Noi avem datoria să ne aplicăm personal aceste teste, dupăcum, chiar Pavel îi îndemna pe corinteni: ,,Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă.” Iată deci trei lecţii biblice foarte importante despre naşterea din nou. Haideţi, de data aceasta, să le enumerăm sub formă de întrebări:
1. Ce este naşterea din nou?
2. Care este scopul pentru care am fost născuţi din nou?
3. Cum putem verifica cu siguranţă dacă suntem născuţi din nou?
Acestea sunt temele pe care le vom dezbate, dacă va fi cu voia lui Dumnezeu în următoarele trei mesaje, în cadrul subiectului naşterii din nou. Pentru astăzi:
Ce este naşterea din nou?
Naşterea din nou este una dintre cele mai mari minuni care se întâmplă în univers. Ea este miracolul prin care oameni simpli, păcătoşi şi muritori, primesc natură dumnezeiască, devenind nici mai mult nici mai puţin decât copii ai Lui. Prin ea, omul sortit disperării şi morţii, este ridicat la rangul de fiu cu drepturi depline, în familia lui Dumnezeu. Acest fapt se realizează, nu numai printr-un act juridic de adopţie, ci printr-o naştere autentică din însăşi fiinţa lui Dumnezeu. Noi nu moştenim doar averea şi educaţia lui Dumnezeu, ca şi în cazul unei adopţii, ci inclusiv înclinaţiile Sale, preocupările Sale, pasiunile Sale şi felul Său de a gândi, de a vorbi şi de a fi. Biblia vorbeşte şi despre adopţie pentru a explica anumite aspecte ale mântuirii noastre, dar tot ea insistă asupra faptului că naşterea din nou este mai mult decât atât. Noi suntem copii ai lui Dumnezeu prin naştere din El. Pentru a înţelege mai bine acest miracol, să observăm întâi:
1.Termeni biblici care definesc naşterea din nou.
a)Născuţi dintr-o sămânţă care nu poate putrezi.(1Pet.1:23) Din sămânţa de morcovi nu se pot naşte iepuri, nici din alune, veveriţe, deşi există o anumită legătură între acestea. Din sămânţă din Dumnezeu se pot naşte doar copii de Dumnezeu, având natură ca a lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este instrumentul folosit de El pentru naşterea noastră din nou. El nu poate putrezi, este viu şi veşnic. Acolo se produc naşteri din nou, unde Cuvântul lui Dumnezeu este propovăduit: cu putere, claritate, şi deosebită acurateţe.
b)Născuţi prin învierea lui Hristos din morţi. (1Pet.1:3, Rom.6:4-6, Efes.1:17-20) Naşterea noastră din nou este posibilă doar în baza lucrării Domnului Isus de la cruce. Ea s-a realizat prin unirea noastră, prin credinţă, cu Hristos în moarte şi înviere. Este adusă în fiinţă prin puterea nemaipomenită a lui Dumnezeu care l-a ridicat din morţi. Acolo se produc naşteri din nou unde Evanghelia propovăduită Îl are în centru pe Isus Hristos şi lucrarea Sa realizată la cruce. Deci iată că începe să se profileze încă un subiect legat de naşterea din nou, şi anume: condiţiile în care aceasta se realizează. Pocăinţa cerută de Cuvântul lui Dumnezeu, şi credinţa în Domnul Isus. Pe viitor, vom aborda şi aceste aspecte ale problemei în discuţie.
c)Născuţi din apă şi din duh (Ioan3:5) Apa şi Duhul sunt întâlnite împreună şi în câteva texte biblice din Vechiul Testanent. (Ezech. 36: 25-28) Deocamdată citim Isaia 44:1-5: ,,Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele pe care te-am ales! Aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut şi întocmit, şi care de la naşterea ta este sprijinul tău: Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu pe care l-am ales. Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale, şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pîraiele de apă. Unul va zice: Eu Sunt al Domnului! Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: Al Domnului Sunt! Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.” Expresia: ,,născut din apă şi din Duh” subliniază ideea că această lucrare este opera exclusivă a lui Dumnezeu. Şi apa şi Duhul vin de sus, şi dacă Dumnezeu nu ni le dă, toate străduinţele şi eforturile noastre sunt zadarnice.d)Hristos să ia chip în noi (Gal.4:19, Rom.8:29) A fi născut din nou înseamnă ca Hristos să prindă contur în noi. Trăsăturile Sale fundamentale de caracter să se întipărească pe fiinţa noastră. Dupăcum Hristos este: ,,oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui”, tot aşa şi omul născut din nou poartă în genele sale, în ADN-ul său spiritual, tiparul fiinţei lui Hristos. Dupăcum fiecare celulă din trupul nostru poartă în ea tiparul genetic moştenit de la părinţi, tot aşa şi omul născut din nou poartă în fiecare celulă a duhului său, tiparul genetic al lui Hristos. Nu ne rămâne decât să studiem viaţa Domnului Isus, să descoperim acest tipar, şi să vedem dacă el se regăseşte şi în noi. Dar la acest subiect vom reveni într-o întâlnire viitoare.
Deci ce înseamnă a fi născut din nou: A fi născut din nou înseamnă a avea în noi aceleaşi: înclinaţii, instincte, porniri, dorinţe, pasiuni, aspiraţii, tendinţe ca ale Domnului Isus. Aceasta nu se poate întâmpla prin eforturile noastre personale, ci are la bază lucrarea de la cruce şi este realizată de către Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu, în urma pocăinţei şi credinţei.
2.Realitatea conflictului spiritual. Cu toate că tot ce am afirmat până aici este adevărat şi biblic, omul născut din nou nu se află dintr-o dată înafara oricărei posibilităţi de a mai păcătui. Da, natura spirituală, dobândită în urma naşterii din nou nu poate să păcătuiască, tot aşa cum nici Dumnezeu nu poate păcătui. Dar în noi mai există încă o natură pe care o moştenim în urma naşterii fizice prin părinţi de la Adam. Creştinul născut din nou, dintr-o dată se află pus în faţa unui mare conflict interior. Dacă înainte de naşterea din nou ştia precis ce are de făcut, deoarece toată fiinţa lui îl îndemna într-o singură direcţie, adică spre păcat, după naşterea din nou, dintr-o dată, se simte atras cu putere în două direcţii diametral opuse. Iată cum explică aceasta apostolul Pavel: ,,Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Rom.7:14-24) Lăsăm soluţia la această problemă pentru mai târziu. Deocamdată să înţelegem corect problema. Prin cuvintele citite, apostolul Pavel, în primul rând îşi mărturiseşte atitudinea sa faţă de Legea lui Dumnezeu. Legea este bună, îi place de ea, şi are dorinţa să o împlinească. Iată trei semne distinctive, esenţiale, ale omului născut din nou, la care vom reveni mai târziu. În al doilea rând, în acest text, Pavel îşi mărturiseşte problema cu care se confruntă atunci când se apucă de treabă. Ceva din el se pune de-a curmezişul, ridicându-i în cale piedici atât de mari încât lucrurile în faptă ,,ies taman pe dos”. Nedumerit până la culme Pavel se întreabă ce se petrece, deoarece în adâncul sufletului una îi place, iubeşte şi doreşte, iar în practică cu totul altceva, iese. Concluzia lui la această problemă este următoarea: Nu sunt eu cel care păcătuieşte, deoarece eu urăsc păcatul şi nu vreau să păcătuiesc. Înseamnă că altceva cu care eu nu mă mai identific îmi creează aceste probleme, şi acel ceva este firea pământească.
Lucrul pe care trebuie să-l facem, în acest punct al discuţiei, este să înţelegem cine suntem noi. Prin ce anume ne identificăm? Lucrul acesta este foarte important, deoarece la fiecare păcat săvârşit, diavolul va veni şi ne va spune: ,,te mai consideri copil al lui Dumnezeu?… nu vezi că eşti lepădat de mult?…uită-te la tine cât eşti de păcătos!” Haideţi deci să încercăm să răspundem la întrebarea: Cine sunt eu? Sunt eu trupul acesta format din sânge, oase, muşchi şi organe interne? Nu. Trupul este al meu, dar eu pot trăi şi fără anumite părţi din el. Adevărat mi-ar fi mai greu fără ele dar tot om întreg aş fi. Şi chiar când trupul mi se va nimici, eu tot voi continua să exist într-o altă dimensiune, într-un alt trup, deoarece eu sunt mai mult decât trupul, în care locuiesc. Atunci cine sunt eu? Sunt eu mintea mea? Nu. Dacă voi ajunge la o sută de ani şi mă voi scleroza nu voi deveni altă persoană. Sunt eu sentimentele mele? Nu. Dacă astăzi e soare şi mă simt bine, iar mâine va ploua şi mă voi simţi rău, nu mi se va schimba identitatea. Sunt eu voinţa mea? Nu. Dacă la un moment dat, voi fi legat în lanţuri, şi mi se va lua voinţa liberă, nu voi fi anihilat prin aceasta ca persoană, ci voi continua să fiu liber să iubesc, să cred, să aspir, şi aşa mai departe. Dacă eu nu sunt nici trupul meu nici sufletul meu atunci cine sunt? Există ceva mai profund în mine care mă defineşte. Ce-a mai rămas din om înafară de trup şi suflet? Duhul. Identitatea mea este dată de ceea ce sunt în duhul meu. Eu sunt fie copul al lui Dumnezeu, fie copil al diavolului. Eu sunt fie în împărăţia lui Dumnezeu, fie în împărăţia celui rău. Această realitate ultimă mă defineşte. Toate celelalte aspecte, amintite anterior pot să fluctueze sau să se schimbe, fără să-mi afecteze identitatea. Pot să mă îmbolnăvesc de o boală foarte gravă, dar voi rămâne şi atunci copil al lui Dumnezeu. Pot să-mi pierd mintea, libertatea, sau alte lucruri, dar eu voi rămâne şi atunci copil al lui Dumnezeu. Pot să mor şi să fiu îngropat în pământ, dar nu eu voi muri ci doar trupul meu, şi în timp ce trupul meu se va descompune eu mă voi bucura în gloria eternă, de statutul meu de copil al lui Dumnezeu, aşa cum fac înaintaşii noştri care au plecat deja la Domnul.
În concluzie: Acesta sunt eu. Sunt copil al lui Dumnezeu. Iar în calitate de copil al lui Dumnezeu, iubesc Legea lui Dumnezeu, îmi place de ea şi doresc s-o împlinesc. Natura mea cea mai profundă nu poate să păcătuiască. Da este adevărat, există ceva foarte aproape de mine, care îmi creează mari dificultăţi, şi anume firea pământească, ce are stăpânire peste trupul meu. Dar Dumnezeu a găsit soluţia şi la aceasta. Prin unirea mea cu Domnul Isus, în moarte şi înviere, trupul a fost dezbrăcat de puterea păcatului, iar firea pământească a fost răstignită. Mi se cere şi mie să mă dezic total de ea, deoarece pentru ea nu mai există nici o şansă de salvare, iar cât despre trupul meu mi se promite că va fi răscumpărat, dacă-mi răstignesc firea şi rămân ancorat în Hristos. Da sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să-mi răstignesc zilnic firea. Însă dacă se mai întâmplă să mă păcălească, nu mă identific cu felul ei de a acţiona. Mă pocăiesc imediat de păcat şi neveghere, primesc iertare şi curăţire prin jertfa lui Hristos, îmi reconsider relaţia mea cu Hristos, o ţintuiesc din nou pe cruce şi merg mai departe condus de pasiunea vieţii mele, şi anume de a împlini Legea lui Dumnezeu. Da ştiu că cuvântul ,,Lege” stârneşte reacţii negative, însă nu uitaţi naşterea din nou este definită şi astfel: ,,Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ier.31:33) Citim şi Ezechiel 36:25-28 ,,Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele. Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.” Dacă fac reacţie la legile şi poruncile lui Dumnezeu, nu sunt născut din Dumnezeu, sau în cel mai bun caz sunt un om firesc şi dacă nu mă pocăiesc voi avea aceeaşi soartă ca cei nenăscuţi din nou. Omul născut din Dumnezeu, chiar dacă are probleme cu firea, când este vorba despre legile lui Dumnezeu, el zice din toată inima: ,,Legea lui Dumnezeu este bună, îmi place de ea, şi doresc s-o împlinesc” Atitudinea negativă faţă de poruncile lui Dumnezeu, este rezultatul unei răstălmăciri a doctrinei Harului, şi are mare trecere printre creştinii de astăzi, datorită faptului că unii nu sunt născuţi din nou şi le place păcatul. Susţinătorii acestei erezii, printr-o încălcare flagrantă a metodelor şi principiilor de studiu biblic, condamnă pe cei care propovăduiesc evanghelia curată, de legalism şi promovarea doctrinei mântuirii prin fapte. Însă adevărul nu este acesta. Naşterea din nou, repet, nu este rezultatul vreunei strădanii omeneşti. Ea este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu, în baza jertfei Domnului Isus, realizată de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu. În urma acestei lucrări Dumnezeu pune în noi instinctele, pasiunile şi aspiraţiile Domnului Isus. Şi principala pasiune a Domnului Isus a fost să împlinească voia lui Dumnezeu. Omul născut din nou vibrează pe aceeaşi fregvenţă cu voia lui Dumnezeu. Prin naşterea din nou Dumnezeu schimbă inima noastră de piatră, ne dă o inimă de carne şi aşează în ea Legile Sale. Rezultatul este o dragoste şi o dorinţă puternică pentru a le împlini.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen