Powered By Blogger

Dienstag, 7. April 2015

Ce spune Biblia despre iertare

 Ce spune Biblia despre iertare

Matei 6:12

şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;


Matei 6:14

Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.


Matei 6:15

Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.


Matei 18:21-22

Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”

22 Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.


1 Ioan 1:9

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.


Luca 6:37

Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.


Faptele apostolilor 10:43

Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”


Efeseni 1:7

În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său


Efeseni 4:32

Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.


Coloseni 3:13

Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.


2 Cronici 7:14

dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.


Psalmi 32:1

Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!


Psalmi 32:5

Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. (Oprire)


Isaia 55:7

Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”


Ieremia 5:1

Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul.


Matei 9:2

Şi iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”


 Matei 9:5

Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îţi sunt păcatele”, sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?


Matei 9:6

Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă.”


Matei 12:31

De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.


Matei 12:32

Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.


Matei 18:27

Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.


Matei 18:32-33

Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.

33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?”


Matei 26:28

căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.


Marcu 1:4

a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.


Marcu 2:5

Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”


Marcu 2:7

„Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”


Marcu 2:9

Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sunt iertate”, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”?


Marcu 2:10

Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,


Marcu 3:28

Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta;


Marcu 3:29

dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”


Marcu 4:12

pentru ca, „măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.”


Marcu 11:25

Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre.


Marcu 11:26

Dar, dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.”


Luca 1:77

şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui;


Luca 3:3

Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,


Luca 5:20

Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!”


Luca 5:21

Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi: „Cine este Acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?”


Luca 5:23

Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îţi sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?


Luca 5:24

Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă”.


Luca 7:48

Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!”


Luca 7:42

Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?”


Luca 7:43

Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”


Luca 7:47

De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”


Luca 11:4

şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”


Luca 12:10

Şi oricui va vorbi împotriva Fiului omului i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta.


Luca 24:47

Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.


Ioan 20:23

Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”


Faptele apostolilor 2:38

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.


Faptele apostolilor 5:31

Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.


Faptele apostolilor 8:22

Pocăieşte-te, dar, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;


Faptele apostolilor 13:38

Să ştiţi, dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;


Faptele apostolilor 13:39

şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.


Faptele apostolilor 26:18

ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”


Romani 4:7

„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!


Romani 5:16

Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare.


Romani 5:18

…Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.


2 Corinteni 2:7

aşa că, acum, este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire.


2 Corinteni 2:10

Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,


2 Corinteni 12:13

În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!…


Coloseni 1:14

în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.


Coloseni 2:13

Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile.


Evrei 8:12

Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”


Evrei 9:22

Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.


Evrei 10:18

Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.


Iacov 5:15

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.


1 Ioan 2:12

Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui.


Geneza 18:24

Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?


Geneza 18:26

Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”


Exodul 23:7

Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.


Exodul 23:21

Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.


Exodul 32:30

A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.”


Leviticul 4:20

Cu viţelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu viţelul adus ca jertfă de ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispăşire pentru ei, şi li se va ierta.


Leviticul 4:26

Toată grăsimea s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulţumire. Astfel va face preotul, pentru căpetenia aceea, ispăşirea păcatului lui, şi i se va ierta.


Leviticul 4:31

Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta.


Leviticul 4:35

Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, peste jertfele mistuite de foc înaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a săvârşit, şi i se va ierta.


Leviticul 5:10

Cealaltă pasăre s-o pregătească drept ardere de tot, după rânduielile aşezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a făcut, şi i se va ierta.


Leviticul 5:13

Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea păcatului pe care l-a făcut faţă de unul din aceste lucruri, şi i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămâne din darul acesta să fie a preotului, ca şi la darul de mâncare.”


Leviticul 5:16

Să mai adauge a cincea parte la preţul lucrului cu care a înşelat Sfântul Locaş şi să-l încredinţeze preotului. Şi preotul să facă ispăşire pentru el cu berbecul adus ca jertfă pentru vină, şi i se va ierta.


Leviticul 5:18

să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea greşelii pe care a făcut-o fără să ştie; şi i se va ierta.


Leviticul 6:7

Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala de care se va fi făcut vinovat.”


Leviticul 19:22

Preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a făcut, cu berbecul adus ca jertfă pentru vină; şi păcatul pe care l-a făcut îi va fi iertat.


Numeri 14:20

Şi Domnul a zis: „Iert cum ai cerut.


Numeri 14:19

Iartă, dar, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici.”


Numeri 15:25

Preotul să facă ispăşire pentru toată adunarea copiilor lui Israel şi li se va ierta; căci au păcătuit fără voie şi şi-au adus darul lor, o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului şi o jertfă de ispăşire înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-au săvârşit fără voie.


Numeri 15:26

Se va ierta întregii adunări a copiilor lui Israel şi străinului care locuieşte în mijlocul lor, căci tot poporul a păcătuit fără voie.


Numeri 15:28

Preotul să facă ispăşire pentru cel ce a păcătuit fără voie înaintea Domnului; când va face ispăşire pentru el, i se va ierta.


Numeri 30:5

dar dacă tatăl ei nu-i dă voie în ziua când ia cunoştinţă de juruinţa ei, toate juruinţele ei şi toate făgăduinţele cu care se va fi legat ea, nu vor avea nicio tărie; şi Domnul o va ierta, pentru că nu i-a dat voie tatăl ei.


Numeri 30:8

dar dacă bărbatul ei nu-i dă voie în ziua când ia cunoştinţă de juruinţa ei, el va desfiinţa juruinţa, pe care a făcut-o, şi cuvântul scăpat de pe buzele ei, cu care s-a legat ea; şi Domnul o va ierta.


Numeri 30:12

dar dacă bărbatul ei nu le primeşte în ziua când află de ele, orice juruinţă şi orice făgăduinţă ieşite de pe buzele ei nu vor mai avea niciun preţ, bărbatul ei nu le-a primit; şi Domnul o va ierta.


Deuteronomul 13:17

Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvârşire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuţimea mâniei lui, să Se îndure de tine, să te ierte şi să te înmulţească, după cum a jurat lucrul acesta părinţilor tăi,


Deuteronomul 15:1

La fiecare şapte ani, să dai iertare.


Deuteronomul 15:2

Şi iată cum se va face iertarea. Când se va vesti iertarea în cinstea Domnului, orice creditor, care va fi împrumutat pe aproapele său, să-i ierte împrumutul, să nu silească pe aproapele său şi pe fratele său să-i plătească datoria.


Deuteronomul 15:9

Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: „Ah! se apropie anul al şaptelea, anul iertării!” Vezi să n-ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai. Căci atunci el ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat:


Deuteronomul 29:20

Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri.


Deuteronomul 31:10

Moise le-a dat porunca aceasta: „La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea Corturilor,


Iosua 24:19

Iosua a zis poporului: „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.


2 Împăraţi 5:18

Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijină pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: să ierte Domnul pe robul tău, când mă voi închina în casa lui Rimon!”


2 Împăraţi 24:4

şi din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte.


2 Cronici 30:18

Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon, nu se curăţaseră şi au mâncat paştile nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toţi


2 Cronici 30:20

Domnul a ascultat pe Ezechia şi a iertat poporul.


Neemia 4:5

Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.”


Iov 23:7

Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.


Psalmi 65:3

Mă copleşesc nelegiuirile: dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.


Psalmi 85:2

ai iertat nelegiuirea poporului Tău,


Psalmi 99:8

Doamne Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, dar i-ai pedepsit pentru greşelile lor.


Psalmi 130:4

Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.


Isaia 2:9

De aceea, cei mici vor fi coborâţi, şi cei mari vor fi smeriţi: nu-i vei ierta. –


Isaia 22:14

Domnul oştirilor mi-a descoperit şi mi-a zis: „Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.”


Isaia 27:9

Astfel, nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită; şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărână; idolii Astarteii şi stâlpii soarelui nu se vor mai ridica.


Isaia 27:11

Când i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere, de aceea Cel ce l-a făcut n-a avut milă de el, şi Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.


Isaia 33:24

Niciun locuitor nu zice: „Sunt bolnav!” Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.


Ieremia 3:21

Un vuiet se aude pe înălţimi: sunt plânsetele şi rugăminţile de iertare ale copiilor lui Israel; căci şi-au sucit calea şi au uitat pe Domnul Dumnezeul lor.


Ieremia 3:22

Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile.” – „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru.


Ieremia 5:7

„Cum să te iert? – zice Domnul – Copiii tăi M-au părăsit şi jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Şi, după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie şi aleargă cu grămada în casa curvei!


Ieremia 16:13

De aceea, vă voi muta din ţara aceasta într-o ţară pe care n-aţi cunoscut-o nici voi, nici părinţii voştri; şi acolo veţi sluji altor dumnezei, zi şi noapte, căci nu vă voi ierta!


Ieremia 18:23

Dar Tu, Doamne, cunoşti toate uneltirile lor făcute ca să mă omoare. Nu le ierta nelegiuirea şi nu le şterge păcatul dinaintea Ta: ci să fie doborâţi în faţa Ta! Lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale! –


Ieremia 31:34

Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”


Ieremia 33:8

Îi voi curăţa de toate nelegiuirile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat şi prin care s-au răzvrătit împotriva Mea.


Ieremia 36:3

Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.”


Ieremia 50:20

În zilele acelea, în vremea aceea – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa pe care o voi lăsa.


Plâng. lui Ieremia 3:42

„Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!


Ezechiel 16:63

ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, când îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu.”


Ezechiel 24:10

Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fiertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele.


Daniel 9:9

La Domnul Dumnezeul nostru însă este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!


Osea 1:6

Ea a zămislit din nou şi a născut o fată. Şi Domnul a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, n-o voi mai ierta!


Amos 7:8

Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „O cumpănă.” Şi Domnul a zis: „Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu, Israel, şi nu-l voi mai ierta;


Amos 8:2

El a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „Un coş cu poame coapte.” Şi Domnul mi-a zis: „A venit sfârşitul poporului Meu, Israel; nu-l mai pot ierta!

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen